Din punct de vedere religios, credincioşii sunt  împărţiţi în proporţie egală între religia reformată şi cea catolică, dar şi numărul credincioşilor ortodocşi este considerabil.

REFORMATUS2

 Biserica reformată este una dintre elementele specifice ale arhitecturii gotice din Transilvania, se presupune că a fost construită din pietrele unei vechi cetăţi, aflate în acest loc. Zidul de cetate din jurul bisericii a fost construit în secolul al XV-lea. Până în secolul al XVIII-lea zidul era înconjurat de un şanţ de apă, peste care un pod ducea până la clădire. Biserica –cetate avea un rol important în apărare până în secolul al XVIII-lea. Intrarea de sud şi de vest a sanctuarului este împodobită de rame de uşi cu închidere liniară sculptate în stil renascentist, care sunt considerate cele mai frumoase în Ţinutul Trei Scaune.Biserica a fost deteriorată de-a lungul timpului de mai multe cutremure, ultimul fiind în 1977.

În timpul lucrărilor de renovare au fost descoperite elemente din secolul al XV-lea: o cabină de proporţii mici în stil rustic, şi o uşă scuptată în stil gotic târziu pe peretele de nord al sanctuarului. Interesante în spaţiul interior sunt pietrele în formă de capete de bărbaţi, amintite de tradiţie ca şi capete de tătari. Plafonul este ornat de 124 de casete. Casetele de lemn reprezintă cea mai maghiară variantă a elementelor florale renascentiste din Ardeal.  Casete pictate asemănătoare pot fi văzute lângă orgă. Spaţiul din faţa bisericii-monument este decorat din 1991 de statuia lui Miko Imre, creaţia lui Petrovics Istvan.

 

KATOLIKUS

Biserica romano-catolică

 

REFORMATUS

Biserica reformată

În spatele bisericii reformate se află o capelă reformată, nu departe de acestea se vede biserica romano-catolică.Biserica romano-catolică a fost înălţată în 1860, în cinstea Sfintei Cruci, până atunci credincioşii foloseau capela de lângă castelul Mikes, capelă demolată în anii 1950. Biserica a fost construită de Mikes Benedek, folosind pietrele fostei capele. Clădirea parohială este donaţia conţilor Mikes, care a fost reconstruită între 1984-1990.

În anul 1832 s-a construit biserica de lemn a ortodocşilor de dimensiuni reduse, în care se găsesc icoane foarte valoroase.Datorită creşterii numărului de localnici români s-a construit o nouă biserică ortodoxă între 1939-1942, în faţa intrării în parcul Mikes.